Chirurgia estetică a zonei genitale nu mai reprezintă de mult un tabu. Cererea pentru acest tip de chirurgie a crescut foarte mult în ultima perioadă atât în rândul femeilor cât și a bărbaților.
Odată cu răspândirea intensă a materialelor pornografice și cu moda epilatului inghinal s-au impus în conștiința colectivă unele standarde de frumusețe ale zonei genital feminine, ceea ce a determinat unele femei să solicite ajutorul chirurgiei plastice pentru atingerea acestor standarde Există posibilitatea ca o femeie care crede că are o regiune genitală neatractivă să dezvolte probleme de intimitate.
Deși nu există un concept general de frumusețe/ atractivitate a zonei genitale feminine, acest concept fiind influențat foarte mult de rasă, cultura specifică anumitor zone de pe glob sau percepția personală, există totuși unele linii de care se ține cont când se vorbește despre idealul de estetică genitală feminină:
Toate aceste zone pot fi modificate acum datorită tehnicilor noi chirurgicale dezvoltate în chirurgia plastică și estetică.
În afară de o posibilă problemă estetică un număr mare de femei care prezintă dezvoltarea excesivă a labiilor mari sau mici acuză disconfort sau jenă în timpul actului sexual, când fac exerciții fizice sau când poartă îmbrăcăminte mulată.
Intervenția de corecție a labiile mari presupune reducția, simetrizarea lor și uneori îndepărtarea unui exces de grăsime de la nivel lor prin lipoaspirație sau excizie directă. Uneori această intervenție poate fi cuplată în același timp operator și cu alte intervenții estetice genitale, cum ar fi plastia labiilor mici, liftingul sau remodelarea regiunii pubiene și vaginoplastia(rejuvenarea vaginală).
Hipertrofia labiilor mari(dezvoltarea excesivă) este de obicei congenitală(din naștere) și devine evidentă în adolescență. Există posibilitatea ca această dezvoltare excesivă să apară și în urma modificărilor hormonale(cum sunt cele produse de sarcină, de pilule anticoncepționale sau alte preparate hormonale), odată cu înaintarea în vârstă sau la pacientele postbariatrice.
Cărțile de estetică descriu ca fiind ideale, labiile mari pline dar fără piele sau grăsime în exces, astfel încât să nu fie proeminente și să se observe prin hainele mulate. Această proemință poate fi dată atât de un exces de grăsime la nivelul labiilor mari cât și de un un exces de piele care poate atârna inestetic. Totodată la acest aspect, de labii proeminente poate contribui și un munte pubian(regiune pubiană) căzut sau lipodistrofic(cu grăsime în exces).
Candidatele ideale pentru plastia labiilor mari:
Candidatele ideale pentru o astfel de operație sunt pacientele fără afecțiuni medicale severe care sunt nemulțumite de aspectul labiilor mari(dimensiuni mari, asimetrii) și/sau întâmpină disconfort în timpul actului sexual, în timpul exercițiilor fizice, când merg cu bicicleta sau când poartă haine mulate.
În cazul oricărei intervenții estetice, este foarte important ca pacientele să fie stabile emoțional și să aibă așteptări realiste de la această intervenție.
Pacientele trebuie să știe că o intervenție de corecție a labiilor mari presupune cicatrici permanente dar în general dacă sunt plasate la nivel corespunzător acestea devin insesizabile cu timpul.
Cu toate că un chirurg bun se va asigura că aceste cicatrici vor fi plasate la un nivel corespunzător, trebuie reținut că o cicatrice nu depinde numai de modul în care chirurgul coase plaga ci într-o foarte mare măsură depinde de modul în care organismul fiecăruia vindecă/cicatrizează(unele persoane având predispoziție de a se vindeca cu cicatrici inestetice).
Pacientele pentru care această intervenție este contraindicată:
– paciente diabetice sau cu imunosupresie
– marile fumătoare sau paciente cu probleme de circulație sanguină
– pacientele cu obezitate sau cu mari fluctuații de greutate(în cazul în care în aceeași intervenție se efectuează și o intervenție la nivelul muntelui pubian- lipoaspirație/lifting)
– paciente cunoscute cu cicatrizare vicioasă(cicatrici cheloide, hipertrofice în antecedente)
– paciente cu infecții active în sfera genitală(se vor trata întâi acestea)
– pacientele gravide, paciente cu complicații post epiziotomie(incizia perineului pentru a favoriza nașterea), cu incontinența urinară sau cu prolaps uterin.
Ca pregatire pentru operație, în calitate de chirurgul dvs., vă pot cere:
În timpul consultației preoperatorii vom discuta toate aspectele legate de această intervenție, beneficiile cât și limitările ei, vă voi răspunde tuturor întrebărilor pe care le-ați putea avea și vom stabili împreună un obiectiv comun astfel încât rezultatul operației să fie deopotrivă frumos cât și natural. Totodată vă voi evalua starea generală de sănătate, așa că trebuie să vă așteptați să fiți întrebate despre:
– Motivele pentru care vă doriți o intervenție chirurgicală estetică la nivel genital și despre așteptările pe care le aveți de la această intervenție
– Antecedente medicale, dacă suferiți de vreo afecțiune, dacă aveți vreo alergie sau ați mai fost operată vreodată pentru ceva
– Folosirea vreunui medicament în mod curent, despre un posibil consum de alcool, tutun sau droguri. În cazul pacienților cu afecțiuni cardio vasculare care iau anticoagulante orale, acestea trebuiesc întrerupte preoperator cu verificarea INR-ului și trecerea pe folosirea unei heparine cu greutate moleculară mică(Fraxiparine / Enoxaparine)
– Iar preoperator va fi necesar să efectuați un set de analize sanguine, urinare și investigații cardiace și de imagistică.


Anestezia :
Operația de corecție a labiilor mari se poate efectua cu anestezie locală, sedare IV sau uneori, pentru confortul pacientelor, cu anestezie generală.
Intervenția se efectuează în blocul operator.
Înainte de intervenție se apreciază plasarea inciziilor și se calculează cantitatea de piele +/- grăsime care va trebui îndepărtată. Totodată se efectuează desenul preoperator și vi se vor face poze preoperatorii.
Odată ajunse pacientele în sala de operație, pe masa operatorie, li se va curăța regiunea genitală cu dezinfectant iar apoi aceasta va fi izolată cu câmpuri sterile.
Inciziile:
Inciziile sunt plasate în formă de elipsă la nivelul marginii libere a labiei mari. Astfel este îndepărtată o fâșie de piele(elipsă) +/- o parte din grăsimea labială. De multe ori se efectuează și lipoaspirația regiunii pubiene în aceeași intervenție pentru a îmbunătăți rezultatul labioplastiei.
Durata intervenției chirurgicale:
– 1-2 ore.
Postoperator:
Timpul de recuperare după intervenție este de obicei relativ scurt. De obicei pacienta rămâne în clinică de la câteva ore până la 12-24 de ore postoperator(în funcție de tipul de anestezie primită).
Postoperator pot exista durere și disconfort minime dar pacientelor li se administrează calmante pentru a reduce aceste simptome spre minim. Echimozele(vânătăile) de la nivelul nivel genital dispar în aproximativ 1-2 săptămâni. Firele de sutură se îndepărtează la 14 zile.
Pacientele se pot reîntoarce la muncă în câteva zile (3-5zile) și își pot relua activitatea fizică la sală în 2-3 săptămâni. Anumite activități sunt interzise până la 8 săptămâni(călărie, mers pe motocicletă sau bicicletă). Activitățile sexuale se reiau la 6 săptămâni când ~80% din inflamația locală s-a remis.
Rezultatele operației încep să se vadă imediat postoperator, dar rezultatele finale se vor vedea după 4-6 luni, perioada în care se remite inflamația iar cicatricile se maturează.
Cu toate că rezultatele unei plastii a labiilor mari sunt teoretic, permanente, acestea pot fi alterate de fluctuații hormonale sau de greutate și de înaintarea în vârstă.
Operația de corecție a labiilor mari poate îmbunătăți simțitor aspectul estetic al regiunii genitale feminine și de multe ori și pe cel funcțional ajutând pacientele să se simtă mai încrezătoare și mai confortabile în propria piele rezolvând astfel și unele probleme de intimitate și îmbunătățind viața sexuală.
medic specialist chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructive.
A încheiat studiile superioare la Facultatea de Medicina Generală UMF Carol Davila București în 2012 . A intrat prin concurs național în rezidențiatul de Chirurgie Plastică în 2012, la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reconstructivă și Arsuri, București.
În perioada rezidențiatului a participat la cursuri, conferințe și congrese naționale și internaționale de chirurgie plastică si estetică, atât ca parte din audiență, cât și ca speaker. În continuare participă anual la multiple evenimente medicale internaționale și este mereu orientat către învățarea continuă și inovație.
A devenit medic specialist în 2018, iar de atunci și până în prezent a realizat cu succes intervenții complexe estetice și reconstructive.